BNR menține dobânda-cheie la 7%, în contextul scăderii inflației, dar avertizează cu privire la riscurile politicii fiscale într-o conjunctură dificilă internă și externă, existând temeri și privind turbulențele bancare internaționale
Perspectiva continuării scăderii inflației anuale pe o traiectorie aproape similară celei previzionate anterior, până la nivelul de o singură cifră în trimestrul al treilea (T3), în timp ce creșterea economiei încetinește modest în T1 și T2 din 2023 după creșterea peste așteptări din T4/2022, iar creditarea și-a mai temperat descreșterea, au determinat boardul BNR să mențină dobânda-cheie la 7% l…
♦ Incertitudini și riscuri crescute asupra inflației sunt asociate și conduitei politicii fiscale, în viziunea BNR, date fiind, pe de o parte, ținta de deficit bugetar stabilită pentru 2023 pentru continuarea consolidării bugetare și, pe de altă parte, caracteristicile execuției bugetare din primele luni ale anului, precum și măsurile de sprijin din 2023, într-o conjunctură economică și socială dificilă pe plan intern și global, cu potențiale implicații adverse asupra parametrilor bugetari finali ♦ Riscuri la adresa economiei și inflației vin și din turbulențele în sistemele bancare din SUA și Elveția, alături de efectele războiului din Ucraina.
Perspectiva continuării scăderii inflației anuale pe o traiectorie aproape similară celei previzionate anterior, până la nivelul de o singură cifră în trimestrul al treilea (T3), în timp ce creșterea economiei încetinește modest în T1 și T2 din 2023 după creșterea peste așteptări din T4/2022, iar creditarea și-a mai temperat descreșterea, au determinat boardul BNR să mențină dobânda-cheie la 7% la cea de-a patra ședință de politică monetară din acest an.
Analiștii anticipau menținerea ratei-cheie la 7% și în luna mai, ca și în aprilie și februarie, după ce în ianuarie rata-cheie a fost majorată la 7%, după cele opt creșteri operate în 2022. În ianuarie, BNR încetinise ritmul majorărilor, crescând dobânda-cheie cu doar 0,25 puncte procentuale (pp), de la 6,75% până la 7%, și a renunțat și la „controlul ferm asupra lichidității de pe piața monetară“.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026