BNR: Rata anuală a inflației va continua să crească până la jumătatea trimestrului trei (T3), dar într-un ritm vizibil încetinit; Majorarea prețurilor la combustibili, gaze, energie și alimente, principala cauza privind înrăutățirea perspectivei apropiate
Banca Națională anticipează că rata anuală a inflației va continua să crească până la mijlocul celui de-al treilea trimestru (T3/2022), dar într-un ritm vizibil încetinit, urcând moderat peste valorile prognozate în luna mai pentru orizontul scurt de timp. “Potrivit actualelor…
Banca Națională anticipează că rata anuală a inflației va continua să crească până la mijlocul celui de-al treilea trimestru (T3/2022), dar într-un ritm vizibil încetinit, urcând moderat peste valorile prognozate în luna mai pentru orizontul scurt de timp.
“Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va continua să crească până la mijlocul trimestrului III, sub impactul șocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit, urcând astfel moderat peste valorile prognozate în luna mai pe orizontul scurt de timp”, notează comunicatul CA al BNR privind deciziile de politică monetară.
Determinante pentru înrăutățirea perspectivei apropiate a inflației sunt dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de prețurile combustibililor, gazelor naturale și energiei electrice – chiar și în contextul aplicării schemelor de sprijin și al manifestării unor efecte de bază –, precum și de prețurile alimentelor procesate, în principal sub influența ascensiunii mai puternice a cotațiilor țițeiului, produselor energetice și ale mărfurilor agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate.
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026