Versiunea completă
Business Legal

Bode: Cred că opoziția va participa le dezbaterile privind Legea energiei, avem proiecte comune

Ministerul Economiei, Lucian Bode, crede că opoziția va participa la dezbaterile privind Legea energiei, considerând că atât Executivul, cât și USL au proiecte comune în ceea ce privește acest sector.

Carol Dan - Mediafax · 20 martie 2012 · 2 min de citit

“Am convingerea, analizând strategia opoziției, prezentată public în urmă cu câteva zile, că ni se vor alătura în procesul de dezbatere parlamentară. (…) Am văzut acolo, de exemplu, că ei susțin crearea celor două complexe energetice, Hunedoara și Oltenia, promovarea investiției de la Tarnița-Lăpuștești și multe alte elemente pe care le găsiți în programul Cabinetului Ungureanu. Acestea sunt doar câteva din elementele pe care mă bazez în momentul în care spun și cred că opoziția ni se va alătura în dezbateri pe acest proiect extrem de important”, a declarat Bode pentru MEDIAFAX.

Legea energiei, care include și intervalul liberalizării prețurilor la electricitate, considerată prioritară de premier, a fost aprobată, vineri într-o ședință a Executivului dedicată exclusiv sectorului energetic. Actul normativ a fost adoptat fără participarea opoziției și a UDMR, cu excepța unui singur ministru.

“Am adoptat vineri legea energiei. Odată adoptată, a fost trasmisă spre dezbatere Parlamentului și pentru vot în cele două Camere. Am solicitat Parlamentului adoptarea ei în regim de urgență. (…) Asta așteptăm noi de la legislativ. Excludem asumarea răspunderii Guvernului (…) Credem, de asemenea, în dorința lor (a USL – n.r.) de a discuta serios pe marginea proiectelor pe care ei le consideră importante pentru acest sector vital pentru economie”, a spus Bode.

Citește și