Bogdan Barbu, Deloitte România: Producția de anvelope, cu contribuție semnificativă în exportul României, vizată de regulamentul UE privind produsele din defrișări
Regulamentul Comisiei Europene privind produsele provenite din defrișări (European Union Deforestation Regulation - EUDR), care interzice comercializarea unor astfel de mărfuri în spațiul comunitar, dar și exportul acestora către alte piețe, va intra în vigoare la 31 decembrie 2025. Termenul…
Regulamentul Comisiei Europene privind produsele provenite din defrișări (European Union Deforestation Regulation – EUDR), care interzice comercializarea unor astfel de mărfuri în spațiul comunitar, dar și exportul acestora către alte piețe, va intra în vigoare la 31 decembrie 2025. Termenul a fost amânat cu un an, astfel că cei implicați în operațiuni cu produsele vizate au la dispoziție o perioadă suplimentară de timp să se pregătească pentru conformare, aspect benefic, având în vedere complexitatea procedurilor pe care le impune reglementarea. În România, pe lângă alte domenii cum ar fi zona de retail, este anticipat un impact semnificativ asupra industriei auto, în special producția de anvelope din cauciuc.
Regulamentul prevede o serie de obligații de verificare și de raportare pentru operatorii și comercianții din lanțul de aprovizionare, din care să rezulte că au întreprins toate demersurile necesare („diligențe”) pentru a se asigura că produsele recepționate nu provin din zone defrișate. Dacă proveniența din astfel de zone se confirmă, companiile implicate trebuie să evite introducerea produselor pe piață. În caz contrar, riscă sancțiuni consistente, care pot depăși 4% din cifra de afaceri totală anuală, la care se adaugă confiscarea produselor sau a veniturilor obținute din vânzarea acestora, excluderea companiei în cauză de la achizițiile publice și de la finanțarea de stat, interdicții privind importul și exportul produselor etc.
Printre produsele vizate de regulament se numără cafeaua, cacao, uleiul de palmier, soia, lemnul și produsele obținute din acestea, dar și cauciucul și produsele obținute din acesta, extrase de pe terenuri care au fost defrișate după data de 31 decembrie 2020.
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026