Versiunea completă
Business Hi-Tech

Bogdan Gruia – Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului: Până în septembrie vrem să lansăm aplicația unică a statului, în care oamenii să poată să interacționeze cu statul de oriunde, 24 de ore pe zi, șapte zile din șapte

Până în septembrie vrem să lansăm aplicația unică a statului prin care oamenii să poată să interacționeze cu statul de oriunde de pe mapamond 24 de ore pe zi, șapte zile din șapte, a spus Bogdan Gruia – Ivan, ministrul…

Iulian Tenchiu · 2 aprilie 2025 · 2 min de citit

Până în septembrie vrem să lansăm aplicația unică a statului prin care oamenii să poată să interacționeze cu statul de oriunde de pe mapamond 24 de ore pe zi, șapte zile din șapte, a spus Bogdan Gruia – Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. El a fost prezent în cadrul conferinței ANIS International Summit, aflată la cea de-a doua ediție.

„Doar împreună vom putea să modernizăm România folosind aceste instrumente digitale. Ceea ce vedem azi ca și blocaj, ca și nefuncționalitatea sau poate o dinamică mai greoaie a statului, se bazează pe faptul că nu au instrumente foarte clare, că nu avem o valoare foarte clară a fluxurilor, a importurilor, a culturilor, ceea ce producem, cu ce costuri și în cât timp. Trebuie să ne bazăm foarte mult pe ceea ce învățăm de la mediul privat, indicatori de performanță foarte clari. În situația în care cineva își face treaba, poate să-și găsească de lucru în altă parte, dar nu mai poate să blocheze dezvoltarea economică și tehnologică a României. Am reușit să contractăm foarte mult, am reușit să aducem acești bani europeni din PNRR, cu foarte mici ajustări, ne-am păstrat toate sumele pe grant pentru conservarea digitală a României, dar mai departe, pentru ca toate aceste investiții să aibă un impact real în societate și pentru mediul de afaceri și pentru administrația publică și funcționarea ei, avem nevoie de o coerență foarte clară și din acest punct de vedere, vreau să vă propun ca și de acum înainte să lucrăm și mai aproape, împreună cu marile companii, tocmai pentru a ne asigura că ceea ce livrăm la final are sens și produce o schimbare reală în administrația din România”, a spus Bogdan Gruia – Ivan.

Alte declarații

Citește și