Bogdan Simion, Data Analytics Advisor Gas Infrastructure Europe: Nu există acum o evidență că rețeaua de gaze e 100% pregătită pentru transportul de hidrogen, dar sunt premize ca tranziția să se facă în viitor eficient și cu costuri minime
Piața de hidrogen este într-o fază incipientă, nici producția, nici consumul nefiind dimensionate la o scală pentru a fi o piață funcțională, dar țintele au fost trasate și s-a văzut și anul trecut și anul acesta că atunci când există…
Piața de hidrogen este într-o fază incipientă, nici producția, nici consumul nefiind dimensionate la o scală pentru a fi o piață funcțională, dar țintele au fost trasate și s-a văzut și anul trecut și anul acesta că atunci când există voință politică există mecanisme pentru dezvoltarea proiectelor și din punct de vedere comercial, a declarat Bogdan Simion, Data Analytics Advisor Gas Infrastructure Europe.
”Sunt multe proiecte pe zona de dezvoltare de hidrogen, circa 200 de proiecte-pilot. Avem așa numitele energy clusters și multe proiecte pentru înmagazinarea subterană a hidrogenului. În viitor, stocarea de energie, ca monecule sau baterii, va fi crucială într-un system bazat pe regenerabile și fluctuații de producție”
În ceea ce privește rețeaua de gaze, situația regională din 2022 a arătat cât de importantă este existența unui sistem de transport flexibil și interconectat la nivel european.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Economia se redresează, dar moderat, în S2/2026. Iar prețurile mari la energie și combustibili și creșterea cursului valutar pun presiune pe inflație. România rămâne cu cea mai mare dobândă din regiune în 2026, BNR ținând rata-cheie la 6,5%, pentru că vede inflația în creștere până la final de anBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Creditarea crește, deși economia frânează. Leasingul și creditul de consum se pregătesc pentru 2027 cu noi oportunități de finanțare, dar și cu provocări legate de riscuri, reglementare și inteligență artificialăBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026