Bombardier a ajuns la peste 600 de angajați în centrul de servicii din Cluj-Napoca
Centrul de servicii deschis în urmă cu opt ani la Cluj-Napoca de gigantul canadian Bombardier, producător mondial de avioane și trenuri, a ajuns în prezent la peste 600 de angajați, care deservesc activitatea globală a companiei.
Anul trecut, compania Bombardier Transportation Shared Services România, cu sediul în Cluj-Napoca, a avut o cifră de afaceri de 61,9 mil. lei (13,8 mil. euro), în creștere cu 25% față de anul anterior, un profit net de 3,7 mil. lei (835.000 de euro) și un număr mediu de 569 de angajați, arată datele de la Ministerul de Finanțe. „În Cluj-Napoca, Bombardier este cunoscut pentru Centrul de operațiuni de tip shared services și are trei mari unități – resurse umane, finanțe și achiziții. Birourile din Cluj-Napoca, cu peste 600 de specialiști, deservesc activitatea globală a companiei, inclusiv 60 de unități de producție din 28 de țări“, informează grupul Bombardier.
Compania a anunțat lansarea unui progam de schimb de cunoștințe „Bombardier Insights în România“, realizat prin intermediul unității sale din Cluj-Napoca. Programul este construit ca o serie de seminarii interactive, unde specialiștii Bombardier Transportation împărtășesc cunoștințe despre evoluția industriei feroviare din perspectiva serviciilor și a operațiunilor.
În ultimii ani, canadienii au avut o prezență foarte discretă pe piața românească. În 2015, Lutz Bertling, președinte și chief operating officer al Bombardier Transportation, declara că în România a găsit o „combinație bună între gradul de calificare, loialitatea oamenilor și angajamentul salariaților“. Acesta mai susținea că poartă discuții cu mai mulți parteneri din România pentru lansarea unui prototip de vehicul feroviar, viitorul tren fiind destinat atât pieței locale, cât și exportului.
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeBusiness Internațional · 15 noiembrie 2026
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026