BRD este una dintre cele cinci bănci partenere ale schemei de ajutor de stat pentru HoReCa. Firmele pot solicita granturi pe siteul Ministerului Economiei până pe 20 iulie
♦ Firmele pot solicita granturi pe site-ul Ministerului Economiei până pe 20 iulie. BRD Groupe Société Générale este una dintre cele cinci bănci din România selectate de Ministerul Economiei pentru implementarea schemei de ajutor de stat pentru HoReCa, prin care firmele…
♦ Firmele pot solicita granturi pe site-ul Ministerului Economiei până pe 20 iulie.
BRD Groupe Société Générale este una dintre cele cinci bănci din România selectate de Ministerul Economiei pentru implementarea schemei de ajutor de stat pentru HoReCa, prin care firmele a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID -19 pot solicita granturi din fonduri europene și surse de la bugetul de stat
Valoarea totală a schemei este de 500 milioane euro.
Citește și
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026