Versiunea completă
ZF 24

BRD a semnat două convenții de garantare cu Banca de Investiții și Dezvoltare a României, pentru a stimula finanțarea IMM-urilor, produsele asigurând acoperirea riscului de credit printr-o garanție de până la 70%

BRD Groupe Société Générale a semnat două convenții de garantare cu Banca de Investiții și Dezvoltare a României (BID), pentru a stimula finanțarea IMM-urilor, produsele asigurând acoperirea riscului de credit printr-o garanție de până la 70%. „Într-o economie în transformare,…

Roxana Dumitru Rosu - Mediafax · 12 noiembrie 2025 · 2 min de citit

BRD Groupe Société Générale a semnat două convenții de garantare cu Banca de Investiții și Dezvoltare a României (BID), pentru a stimula finanțarea IMM-urilor, produsele asigurând acoperirea riscului de credit printr-o garanție de până la 70%.

„Într-o economie în transformare, capitalul, tehnologia și energia verde devin valută strategică. BID și BRD promovează astfel nu doar finanțarea, ci crearea de ecosisteme inteligente care sprijină antreprenorii ca parteneri reali în drumul lor către succes. Aceste instrumente financiare sunt un adevărat scut pentru inovare și curaj, accelerând ideile care pot schimba România”, a spus Lidia Capmare, Director al Departamentului Programe Europene și Naționale din cadrul BRD.

Produsele se adresează IMM-urilor din toate sectoarele economice și oferă finanțări pentru investiții și capital de lucru, cu perioade de rambursare de până la 10 ani.  Ele permit acoperirea riscului de credit printr-o garanție financiară irevocabilă, plătibilă la prima cerere, de până la 70% din valoarea finanțărilor acordate IMM-urilor eligibile, respectiv până la 80% din valoarea finanțărilor acordate companiilor inovatoare, de tip start-up și a celor cu acționariat feminin

Citește și