BRD vrea să dea credite Noua casă de circa 330 mil. lei în prima fază
BRD-SocGen a anunțat că reia, în această perioadă, creditarea în cadrul programului ”Noua Casă”, banca având la dispoziție, din partea FNGCIMM, un plafon de garantare care permite, într-o primă fază, acordarea de credite în valoare totală de aproximativ 330 mil.…
BRD-SocGen a anunțat că reia, în această perioadă, creditarea în cadrul programului ”Noua Casă”, banca având la dispoziție, din partea FNGCIMM, un plafon de garantare care permite, într-o primă fază, acordarea de credite în valoare totală de aproximativ 330 mil. lei.
În cadrul acestui program, banca acordă credite cu o dobândă de IRCCĂ2pp, valoarea maximă a unui împrumut fiind de 66.500 euro (echivalent în lei) pentru finanțarea unui imobil nou sau vechi, de o valoare maximă de 70.000 euro, caz în care avansul este de 5%, respectiv de 119.000 euro (echivalent în lei) pentru finanțarea unui imobil nou cu valoare mai mare de 70.000 euro, caz în care avansul este de minimum 15%. Perioada maximă de creditare este de 360 de luni, împrumuturile urmând să finanțeze imobile finalizate, noi sau vechi.
„Continuăm și în acest an implicarea noastră în programul Noua Casă, un program care completează oferta BRD de credite imobiliare. În România există o nevoie mare de finanțare și un spațiu încă semnificativ de creștere în ceea ce privește calitatea locuirii, ceea ce face ca acest program să rămână important pentru piață”, a spus Radu Topliceanu, director general adjunct al BRD, coordonatorul activităților de retail ale băncii.
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026