BRD vrea să finanțeze IMM-urile cu 182 mil. lei
BRD Groupe Société Générale a stabilit un plafon de 182 mil. lei pentru finanțarea IMM-urilor - credite de investiții și credite pentru capital de lucru, printr-un acord de garantare încheiat cu Fondul European de Investiții (FEI).
BRD Groupe Société Générale a stabilit un plafon de 182 mil. lei pentru finanțarea IMM-urilor – credite de investiții și credite pentru capital de lucru, printr-un acord de garantare încheiat cu Fondul European de Investiții (FEI).
Creditele beneficiază de garanție FEI în proporție de 60% din valoare și sunt destinate finanțării activității curente pe termen mediu (credite revolving și non-revolving) pentru asigurarea capitalului de lucru atât pentru activități noi, cât și pentru activități existente, precum și finanțării investițiilor pe termen lung (credite non-revolving).
“Valoarea totală a facilităților acordate unui IMM în cadrul programului Inițiativa pentru IMM-uri, calculate la nivel de grup, este de 22.700.000 lei, cu respectarea pragului maxim permis privind ajutorul de minimis (maximum 200.000 euro, în echivalent lei, respectiv 100.000 euro în cazul întreprinderilor care desfășoară activitate în domeniul transportului rutier, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi). Excepție fac creditele care îndeplinesc criteriile specifice Programului Orizont 2020, pentru care valoarea cumulată a creditelor nu va depăși echivalentul în lei a 7.500.000 euro. Nivelurile marjelor variază între 2,35 și 5,4 pp peste Robor 3M, în funcție de profilul solicitantului și destinația creditului”, transmit reprezentanții băncii.
De la lansarea instrumentului financiar și până în prezent, BRD Groupe Société Générale a finanțat cu aproximativ 60 mil. lei peste 200 de IMM-uri care activează în comerț, producție, transporturi, servicii medicale, de arhitectură, producții cinematografice, etc.
Tranzacțiile beneficiază de spri¬jinul Uniunii Europene prin pro¬gramul Inițiativa pentru IMM-uri, finanțat de Uniunea Europeană, prin FEDR și Horizon 2020, și de către Fondul European de Investiții și Banca Europeană de Investiții.
BRD – Groupe Société Générale operează 699 de unități și gestionează aproximativ 2,4 milioane de carduri, o rețea de acceptare de aproximativ 27 000 POS-uri și aproape 1.600 ATM-uri. Activele totale ale băncii se situau la 55 mld. lei la finalul lunii iunie.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026