BREAKING. Bursa de la București crește cu peste 2% la deschiderea de marți, în ton cu piețele din vestul Europei, pe măsură de investitorii reevaluează riscurile geopolitice pe fondul scăderii petrolului: MedLife câștigă 5,4%, TeraPlast 4,5%, One United 4
Indicele de referință BET înregistrează un avans de 2,2% în deschiderea ședinței de marți la Bursa de Valori București, într-un climat favorabil pe piețele vestice, unde indicele paneuropean Stoxx 600 se apreciază cu aproximativ 1,7%, în timp ce DAX crește…
Indicele de referință BET înregistrează un avans de 2,2% în deschiderea ședinței de marți la Bursa de Valori București, într-un climat favorabil pe piețele vestice, unde indicele paneuropean Stoxx 600 se apreciază cu aproximativ 1,7%, în timp ce DAX crește cu 2,1% la Frankfurt, iar FTSE 100 urcă cu 1,4% la Londra. Revenirea vine după câteva sesiuni tensionate pe piețele financiare globale, marcate de volatilitate ridicată și de îngrijorări legate de conflictul dintre Statele Unite, Israel și Iran.
Dinamica pozitivă burselor europene apare într-un moment în care cotațiile petrolului se retrag de la nivelurile ridicate atinse la începutul săptămânii. Contractele pentru Brent se tranzacționează în jurul valorii de 92–93 de dolari pe baril, după ce anterior au depășit pragul de 100 de dolari pe fondul temerilor privind o posibilă perturbare a fluxurilor energetice din Orientul Mijlociu.
La ora publicării știrii, prețul barilului de petrol West Texas Intermediate scădea cu 8,5% la 86,8 dolari. WTI este etalonul pentru prețul petrolului extras în Statele Unite și unul dintre cei mai urmăriți indicatori economici la nivel global. Scăderea lui ajută bursele să respire, întrucât ieftinirea energiei calmează de obicei inflația și reduce costurile pentru companii. Dinamica din ultima lună este de plus 37,5%, potrivit MarketWatch.
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026