Versiunea completă
Business Hi-Tech

Britanicii de la Endava au raportat al doilea an consecutiv de scădere a afacerilor și profitului în România. Numărul de angajați a revenit însă la peste 4.000, cu aproape 700 mai mulți față de 2024

Endava Romania, subsidiara locală a companiei britanice de servicii software Endava, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 1,18 miliarde de lei (234 mil. euro), în scădere cu 6,8% față de anul anterior, al doilea an consecutiv de declin după vârful istoric de 1,35 mld. lei atins în 2023, conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Ioana Niță · 11 iunie 2026 · 2 min de citit

Endava Romania, subsidiara locală a companiei britanice de servicii software Endava, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 1,18 miliarde de lei (234 mil. euro), în scădere cu 6,8% față de anul anterior, al doilea an consecutiv de declin după vârful istoric de 1,35 mld. lei atins în 2023, conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanțelor. Profitul net a scăzut cu 12,4%, de la 133,6 mil. lei în 2024 la 117 milioane de lei (23,2 mil. euro). Numărul mediu de angajați a crescut în schimb semnificativ în 2025 – de la 3.333 la 4.023, cu 690 mai mulți, o creștere de aproape 21%, după ce în 2024 compania își redusese echipa cu aproape un sfert față de cei 4.372 din 2023. Datoriile totale au ajuns la 161 milioane de lei (31,9 mil. euro), în ușoară creștere de 2,7% față de 156,7 mil. lei în 2024.

Rezultatele financiare reflectă o tendință de declin începută în 2024, când afacerile s-au redus cu 6,4% față de anul record 2023, iar profitul a coborât cu 28%, de la 184,7 mil. lei la 133,6 mil. lei, potrivit datelor publice. ën 2025, scăderea a continuat, deși într-un ritm mai moderat la capitolul profit.

Afacerile Endava Romania au crescut accelerat timp de un deceniu – de la 217,6 mil. lei în 2015 la 941,6 mil. lei în 2021 și un maxim de 1,35 mld. lei în 2023, o creștere de peste șase ori în opt ani. Numărul de angajați a urmat un traseu similar, de la 1.381 în 2015 la un maxim de 4.588 în 2022, înainte de a coborî la 3.333 în 2024 și a reveni la 4.023 în 2025.

Citește și