Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Brokeri: Transgaz are perspective de 7% randament pentru 2016

Acțiunile Transgaz Mediaș (TGN), distribuitorul național de gaze na­turale, au perspectiva unui randa­ment al dividendului de 7% din profi­tul pe anul 2016 și prin urmare ac­țiunile ar putea să crească în perioada urmă­toare.

Corina Matei · 24 august 2016 · 2 min de citit

Acțiunile Transgaz Mediaș (TGN), distribuitorul național de gaze na­turale, au perspectiva unui randa­ment al dividendului de 7% din profi­tul pe anul 2016 și prin urmare ac­țiunile ar putea să crească în perioada urmă­toare. De când au fost publicate datele semestriale, titlurile TGN s-au apreciat cu 2%, iar de la începutul anului cu 13,9%, cu tot cu dividendele distribuite în acest an. Compania a plătit dividende cu randamente de 10% din profitul pe 2015.

„Titlurile au perspectiva unui ran­dament al dividendului de 7% din pro­fitul pe 2016, după calculele noastre. Prin urmare, considerăm că ar putea să-și continue evoluția ascen­dentă, măcar pe măsura randa­men­tului divi­den­dului așteptat anul viitor“, consi­deră Daniela Ropota, respon­sabil departament analiză în cadrul SSIF Intercapital.

În principiu, dacă contextul de piață este unul negativ, evoluția titlu­rilor Transgaz ar putea să supra­perfor­meze piața în ansamblu, adaugă ea.  Transgaz a raportat un profit net de 282 mil. lei în primul semestru, în scă­dere cu circa 12% față de prima ju­mă­tate din 2015, în linie cu aștep­tă­rile pieței. Veniturile din activitatea de transport intern au continuat să scadă, de la 660 mil. lei în S1/2015 până la 630 mil. lei în primul semestru. Rezultatele com­paniei au fost în linie cu aștepările, chiar dacă au fost influențate de ele­mente nerecurente, atât în bine, cât și în rău.

„Compania are în acest moment un avantaj față de Transelectrica din acest punct de vedere, tarifele de transport rămânând relativ constante și putând susține în continuare obți­ne­rea unor profituri mari“, scrie într-un raport al Prime Transaction semnat de Marius Pandele, analist financiar. Acest lucru vine la pachet cu un deza­vantaj dat de caracterul pieței gazelor naturale, cu un consum în scădere de la an la an, situație diferită de cea din piața electricității, adaugă Pandele.

Citește și