Bugetarii câștigă mai mult decât media salarială din București, unde se concentrează aproape jumătate din businessul țării. În București, salariul mediu net este de circa 5.800 de lei, iar salariul mediu net pe economie este de 4.600 de lei
Salariile medii nete din sistemul de administrație publică și apărare au ajuns la 6.000 de lei net în luna iunie a acestui an, în creștere cu aproape 12% față de aceeași lună din anul 2022, arată datele de la Institutul Național de Statistică (INS).
♦ Doar șase industrii mari dintre cele 19 din România au salarii medii nete mai mari de 6.000 de lei net l Pe lângă salariul de bază, bugetarii mai primesc sporuri, vouchere de vacanță și zile libere cu care să lege alte zile libere
♦ Spre comparație, angajații din industrii în care se lucrează în fiecare zi, în schimburi, de sărbătorile legale, câștigă între 2.550 și 4.600 de lei l „Problema esențială rămâne modul în care statul înțelege să nu încurajeze și recompenseze performanța salariaților săi, astfel că încurajează nepotismul, obediența față de ierarhie și jobul pe viață în sistem“.
Salariile medii nete din sistemul de administrație publică și apărare au ajuns la 6.000 de lei net în luna iunie a acestui an, în creștere cu aproape 12% față de aceeași lună din anul 2022, arată datele de la Institutul Național de Statistică (INS). Spre comparație, salariul mediu net pe economie a ajuns la 4.600 de lei în iunie 2023.
-
Test auto ZF Tesla Model Y AWD Premium Dual Motor. Partea întâi: testul clasic – cum se conduceAuto & Transporturi · 14 noiembrie 2026
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăRetail & Agrobusiness · 14 noiembrie 2026