Bugetul de stat a ajuns cea mai mare vulnerabilitate macroeconomică a României. Cum va fi corectat deficitul?
Cheltuielile guvernului cresc mult sub programare, iar veniturile nu se ridică la nivelul estimat. În aceste condiții, deficitul bugetar, și așa mare, crește, în loc să scadă.
Cheltuielile guvernului cresc mult sub programare, iar veniturile nu se ridică la nivelul estimat. În aceste condiții, deficitul bugetar, și așa mare, crește, în loc să scadă. La aproape toate capitolele, indiferent că e vorba de încasări din TVA sau contribuții sociale sau de cheltuieli cu pensiile, salariile sau cu subvențiile, guvernul a ratat țintele de la început de an.
„E ca și cum cineva ar fi încurcat cifrele de la cheltuieli cu cele de la venituri. „De remarcat că la cheltuieli toate sunt peste ritmul prognozat pe întregul an, iar la venituri cele mai multe sunt mai mici decât cele prognozate“, comentează datele Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie.
Una dintre cele mai importante misiuni ale noului ministru de finanțe Marcel Boloș va fi să facă o primă rectificare bugetară, care să acordeze realitatea bugetară la ținta de deficit bugetar. Cifrele de la cinci luni, cele mai recente, arată că veniturile din TVA, cea mai importantă taxă, au crescut cu 6%, când ar fi trebuit să crească cu 19%, iar cheltuielile cu subvențiile au crescut cu 84%, în loc să scadă cu 26%, așa cum și-a planificat guvernul.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026