Bursă. Acționarii Chimcomplex votează prelungirea unui credit de 40 mil. euro la CEC Bank
Pe 30 septembrie, adunarea generală extraordinară a acționarilor Chimcomplex (simbol bursier CRC), cel mai mare combinat local de produse chimice, a decis prelungirea unui credit de 40 de milioane de euro, echivalentul a circa 200 de milioane de lei, potrivit unui raport publicat la BVB.

„Aprobarea negocierii, încheierii și semnării (sau ratificării, după caz) de către Chimcomplex S.A. Borzești, în calitate de împrumutat, a actului adițional de prelungire a contractului de facilitate de credit tip revolving în sumă maximă de 40.000.000 de euro, încheiat cu CEC Bank S.A., pentru o perioadă de 48 de luni”, scriu reprezentanții companiei în raport, din care reiese că peste 90% din voturi au fost „pentru”.
Acționarul majoritar al Chimcomplex este CRC Holding (84,8%), urmat de statul român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (9%). Acțiunile CRC au pierdut 28% de la începutul anului, la o capitalizare de 3,9 miliarde de lei.
-
Se pregătește un nou faliment? Două companii aeriene românești au căzut, iar analiștii se tem deja pentru a treia VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Pentru Anca-Maria Țurcanu, care a preluat Elsima de la părinții ei, prezentul este cel mai greu moment din parcursul afacerii. Business-ul a pornit de la o fabrică de confecții și a ajuns la o cifră de afaceri de 16,5 mil. leiEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Caroseriile Ferrari și McLaren se fac într-o comună din Argeș. Omul care a construit fabrica a făcut apoi o Arcă a lui Noe „în mărimea ei biblică“Eveniment · 15 noiembrie 2026