Bursă. Acțiunile Aerostar se tranzacționează în creștere cu 4,3% de la raportarea rezultatelor trimestriale
Din 10 mai, adică de la publicarea situațiilor financiare aferente primelor trei luni din 2024, Aerostar Bacău (simbol bursier ARS) înregistrează o creștere de 4,3% a acțiunilor, de la 9,3 lei la 9,7 lei pe unitate.
Din 10 mai, adică de la publicarea situațiilor financiare aferente primelor trei luni din 2024, Aerostar Bacău (simbol bursier ARS) înregistrează o creștere de 4,3% a acțiunilor, de la 9,3 lei la 9,7 lei pe unitate. Furnizorul de aerostructuri, componente, ansambluri și sisteme hidraulice pentru programe globale de fabricație ajungea vineri după-amiaza la o valoare de piață de 1,48 miliarde de lei, în creștere cu 61 de miliarde de la raportare.
Emitentul a încheiat T1/2024 cu afaceri de 155,3 milioane de lei, față de 124,7 milioane în aceeași perioadă din 2023, echivalentul unei creșteri de 24,5%. Profitul net s-a diminuat cu 16,4%, până la 25 de milioane de lei, iar veniturile din exploatare – care includ veniturile din vânzări de 155,3 milioane și cele aferente stocurilor de produse finite și de producție în curs de execuție (11,2 milioane) – au fost de 167 de milioane de lei, plus 19,3%.
Controlat în proporție de 71,5% de IAROM SA București, urmat de Evergent Investments (15,2%), Aerostar Bacău afișează o creștere de 10,9% a cotației de la începutul anului încoace, pe o lichiditate de 5,3 milioane de lei.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației, a prețurilor la energie și scăderea puterii de cumpărare sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 ani. Dar așa s-a întâmplat.Opinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026