Bursă. Alexandru Petrescu, ASF: Numărul conturilor active pe Bursă a crescut de aproape zece ori din 2019 încoace, la aproximativ 150.000
Într-o postare pe LinkedIn, Alexandru Petrescu, președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, scrie că numărul românilor prezenți pe Bursa de Valori București a crescut considerabil din 2019 până în primăvara lui 2026, intermediarii gestionând o bază de portofolii de aproape zece ori mai mare. Însă o asemenea dinamică trebuie urmată de o etapă de maturizare, consideră șeful ASF.
Într-o postare pe LinkedIn, Alexandru Petrescu, președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, scrie că numărul românilor prezenți pe Bursa de Valori București a crescut considerabil din 2019 până în primăvara lui 2026, intermediarii gestionând o bază de portofolii de aproape zece ori mai mare. Însă o asemenea dinamică trebuie urmată de o etapă de maturizare, consideră șeful ASF.
„În numai șapte ani, numărul conturilor active ale clienților societăților de servicii de investiții financiare a crescut de la 15.726, în martie 2019, la 148.491, în martie 2026. Este o multiplicare de aproape 9,4 ori, care vorbește despre o schimbare profundă în raportarea românilor la economisire și investiție. Piața de capital nu mai este un teritoriu rezervat unui cerc restrâns de cunoscători. Ea devine treptat o opțiune reală pentru un număr tot mai mare de cetățeni”, spune Alexandru Petrescu. Valoarea activelor administrate în custodie de societățile de servicii de investiții financiare a urcat în aceeași perioadă de la 8,73 miliarde de lei la 63,75 miliarde. Creșterea este susținută de venirea unor investitori noi, dar și de aprecierea plasamentelor existente.
O dovadă a faptului că bursa a devenit mai robustă în păstrarea capitalului este anul 2023, când, în pofida unei contracții ușoare a numărului de conturi active, activele în custodie și-au continuat ascensiunea. „În 2025, indicele BET a avansat cu aproximativ 46%, iar BET-TR, care include dividendele reinvestite, cu peste 55%. Aceste cifre trebuie privite cu echilibru, deoarece valoarea activelor este influențată și de evoluția prețurilor, nu doar de intrările noi de capital”, adaugă șeful instituției.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026