Bursa. Analiștii Raiffeisen văd acțiunile Impact la 0,3 lei în următoarele 12 luni, adică un potențial de creștere de 22%
Analiștii de la Raiffeisen Bank au inițiat acoperirea pentru acțiunile dezvoltatorului imobiliar Impact Developer & Contractor (simbol bursier IMP) cu o recomandare de cumpărare și un preț țintă de 0,3 lei.
Analiștii de la Raiffeisen Bank au inițiat acoperirea pentru acțiunile dezvoltatorului imobiliar Impact Developer & Contractor (simbol bursier IMP) cu o recomandare de cumpărare și un preț țintă de 0,3 lei. Comparativ cu prețul curent de tranzacționare al acțiunilor, randamentul potențial este de 22%, arată calculele realizate de ZF. „Poziția noastră pozitivă este susținută de o perspectivă favorabilă privind ratele dobânzilor, un pipeline robust de proiecte, un portofoliu imobiliar comercial atractiv și un climat imobiliar mai stabil”, scrie Raiffeisen Research într-un raport de analiză. Opinia bullish asupra Impact se bazează pe mai multe așteptări – o îmbunătățire a climatului macroeconomic ca urmare a stabilizării ratelor dobânzilor și chiar a unor posibile reduceri ale dobânzilor cheie la jumătatea anului următor, un portofoliu de proiecte solid, compania planificând finalizarea a 732 de locuințe în Greenfield Băneasa și demararea altor noi faze și proiecte, un portofoliu imobiliar estimat de Raiffeisen la 525 mil. lei, un portofoliu de comenzi solid, respectiv un climat de reglementare stabil. Impact are o capitalizare de 598,5 mil. lei și este controlată în proporție de 57,76% de Gheorghe Iaciu, în timp ce Andrici Adrian deține 12,73% din capitalul social.
Acțiunile IMP înregistrează o scădere de 32,5% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacții de 13,4 mil. lei, arată datele BVB. Dezvoltatorul imobiliar a anunțat un profit net de 63,8 mil. lei în primele nouă luni din 2023, de peste patru ori mai mare comparativ cu perioada similară din 2022, la venituri de 106,9 mil. lei, minus 32%. EBITDA a crescut cu 165%, la 69 mil. lei, EBIT a urcat cu 178%, la 65,8 mil. lei, iar profitul brut a scăzut cu 42%, la 32,8 mil. lei. Marja EBITDA a fost de 65% în ianuarie-septembrie 2022, față de 17% în ianuarie septembrie 2022, în timp ce marja rezultatului net a fost de 60%, de la 10% în anul precedent.
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto & Transporturi · 15 noiembrie 2026
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026