Bursă. Arobs anunță un nou CFO – Ștefan Frangulea, revocat luna trecută din funcția de director financiar al Electrica
Ștefan Frangulea, revocat în mod surprinzător din funcția de director financiar al companiei Electrica (EL) la finele lunii trecute, a preluat poziția de CFO al grupului de IT Arobs Transilvania Software (AROBS) începând cu 1 aprilie 2026.
Ștefan Frangulea, revocat în mod surprinzător din funcția de director financiar al companiei Electrica (EL) la finele lunii trecute, a preluat poziția de CFO al grupului de IT Arobs Transilvania Software (AROBS) începând cu 1 aprilie 2026. El îi succede lui Bogdan Ciungradi, al cărui mandat s-a încheiat pe 31 martie, conform unui raport de la BVB. Cu o experiență de 20 de ani în sectorul financiar-bancar și energetic, Ștefan Frangulea a deținut poziții de top management în instituții financiare precum Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, BCR și UniCredit.
„De-a lungul carierei, a fost implicat în structurarea și implementarea unor tranzacții complexe de finanțare, proiecte de investiții, procese de listare și operațiuni de fuziuni și achiziții, având totodată experiență în programe de optimizare a costurilor și transformare organizațională”, scriu reprezentanții Arobs. Din noua poziție, Ștefan Frangulea va coordona strategia financiară a grupului, ocupându-se de planificare, analiza datelor și gestionarea capitalului. De asemenea, va susține achizițiile de noi companii și integrarea lor, vizând totodată întărirea controlului financiar și eficientizarea operațiunilor, mai reiese din raport. Arobs a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 448 mil. lei în 2025, în creștere cu 8% față de anul anterior, în timp ce profitul net a urcat cu 50% la 32 mil. lei. Pentru 2026, compania estimează venituri de 552 mii. lei și un profit de 35 mil. lei. Controlată direct și indirect de antreprenorul clujean Voicu Oprean, societatea este evaluată la circa 700 mil. lei, după ce acțiunile s-au apreciat cu 5% în ultimul an.
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Codirlașu, CFA România: Cred că vor fi taxe mai mari anul viitor, pentru că dispar banii din PNRR. Soluția e fiscală, nu monetară, prin reducerea cheltuielilorBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026