Bursă. Astăzi începe plasamentul privat Graffiti Plus. Compania vizează listarea pe AeRO
Graffiti Plus (GRF+), agenție de comunicare și brand marketing, deschide joi 22 ianuarie oferta de acțiuni nou emise, disponibilă în cadrul rundei de plasament privat prelistare adresată investitorilor de retail. Investiția minimă este de aproximativ 2.700 euro, iar subscrierile din primele trei zile beneficiază de un discount special, potrivit unui comunicat de presă.
Graffiti Plus (GRF+), agenție de comunicare și brand marketing, deschide joi 22 ianuarie oferta de acțiuni nou emise, disponibilă în cadrul rundei de plasament privat prelistare adresată investitorilor de retail. Investiția minimă este de aproximativ 2.700 euro, iar subscrierile din primele trei zile beneficiază de un discount special, potrivit unui comunicat de presă.
Agenția își propune să atragă aproximativ 500.000 de euro de la investitorii interesați să dețină pachete minoritare de acțiuni GRF înainte de listarea companiei pe piața AeRO a Bursei de Valori București, estimată pentru primul semestru din 2026. „La scurt timp după semnarea contractului PNRR pentru listare, Graffiti Plus lansează runda de plasament privat, deschizând astfel oportunități unice pentru investitori: este singura ofertă de prelistare disponibilă pe piața românească de capital pentru intrarea timpurie în acționariatul GRF+ care aduce totodată și statutul de investitor în industria de consultanță în comunicare din România.
În cadrul acestei runde, investitorii beneficiază de un discount de 20% pentru subscrierile din primele trei zile, într-o ofertă realizată cu sprijinul Goldring, partenerul nostru în drumul către BVB“, menționează Bogdan Tomoiagă, președintele consiliului de administrație al companiei. Societatea intenționează să utilizeze sumele atrase de pe piața de capital – plasamentul privat deschis în perioada 22 ianuarie – 4 februarie – pentru a finanța și facilita creșterea accelerată a agenției. Prioritățile de business vizează dezvoltarea a trei direcții de creștere (pharma & healthcare, sports & sponsorship, data-driven influencer marketing), respectiv integrarea tehnologiei bazate pe inteligență artificială într-o serie de procese de lucru-suport, dar și în dezvoltarea de produse noi, demers care va susține și potența productivitatea echipei.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026