Bursă. BCR lansează o nouă emisiune de obligațiuni nepreferențiale în valoare de un miliard de lei, la o dobândă de 7,55%. Bondurile urmează să fie listate la BVB
Banca Comercială Română (BCR) lansează cu succes o nouă emisiune de obligațiuni nepreferențiale în valoare de un miliard de lei. Emisiunea constă în obligațiuni senior nepreferențiale cu o maturitate de șase ani și urmează să fie listată la Bursa de…
Banca Comercială Română (BCR) lansează cu succes o nouă emisiune de obligațiuni nepreferențiale în valoare de un miliard de lei. Emisiunea constă în obligațiuni senior nepreferențiale cu o maturitate de șase ani și urmează să fie listată la Bursa de Valori București. Obligațiunile au primit un rating pe termen lung de BBB+ din partea Fitch și Baa2 din partea Moody’s, potrivit unui comunicat de presă.
Procesul de book building a evidențiat un interes puternic din partea investitorilor, astfel încât în primele ore după deschidere au fost înregistrate ordine de peste 500 milioane de lei, valoare care a crescut la 1,2 miliarde de lei într-un timp foarte scurt, scriu reprezentanții BCR. Astfel, randamentul de 100 bps peste randamentul titlurilor de stat s-a translatat într-o rată a dobânzii de 7,55%.
În ultimii trei ani, banca a emis obligațiuni în valoare de peste opt miliarde de lei, fiind unul dintre principalii emitenți activi de la Bursa de Valori București. Valoarea cumulată a celor zece emisiuni de obligațiuni listate de BCR la BVB este de 8,6 miliarde de lei.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026