Bursă. BET, plus 1,6% în ședința de joi, tras în sus de companiile din energie
Acțiunile celor mai importante companii energetice listate la Bursa de Valori București – OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG) și Transgaz (TGN) – s-au apreciat puternic joi în contextul în care investitorii au părut să anticipeze o accelerare a proiectelor din domeniul gazelor, dar și pe fondul unui sentiment pozitiv pe piețele internaționale.
Acțiunile celor mai importante companii energetice listate la Bursa de Valori București – OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG) și Transgaz (TGN) – s-au apreciat puternic joi în contextul în care investitorii au părut să anticipeze o accelerare a proiectelor din domeniul gazelor, dar și pe fondul unui sentiment pozitiv pe piețele internaționale.
Cele ale Transgaz au crescut cu 4%, până la 43,5 lei, atingând un nou maxim istoric și ducând valoarea de piață a transportatorului de gaze la 8,2 miliarde de lei. Acțiunile Romgaz, producătorul de gaze controlat majoritar de stat, aveau plus 3%, până la 8,27 lei, evaluând compania la circa 32 de miliarde de lei. Ale OMV Petrom au avut plus 3%, până la 0,83 lei, ceea ce înseamnă o capitalizare bursieră de 51,7 de miliarde de lei.
Spre comparație, indicele principal BET a închis cu 1,6%, atingând la rândul său un nou record istoric. Aprecierile vin în lipsa unor informații oficiale privind stadiul proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect de exploatare offshore de gaze naturale din Marea Neagră, unde Romgaz și OMV Petrom sunt parteneri. Deși acest proiect este considerat catalizatorul principal pentru perspectivele pe termen lung ale celor două companii, în prezent nu există noutăți publice privind progresul lucrărilor sau termenele viitoare. „Este optimism și pe piețele externe. Raiffeisen a crescut cu 12% la Viena.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026
-
Finanțe personale. Românii au ajuns să aducă la bursă aproape cât fondurile Pilon II. Jumătate din bani au intrat în ETF-uriBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026