Bursă. Bogdan Maioreanu, eToro: O singură acțiune din grupul celor „Șapte Magnifici” a crescut de la începutul anului
A fost o săptămână aglomerată pentru patru companii din grupul celor „Șapte Magnifici” - giganții tehnologici americani, care și-au publicat rapoartele financiare pentru primul trimestru al anului: Meta, Microsoft, Amazon și Apple. Deși toate au raportat creșteri ale veniturilor, doar…
A fost o săptămână aglomerată pentru patru companii din grupul celor „Șapte Magnifici” – giganții tehnologici americani, care și-au publicat rapoartele financiare pentru primul trimestru al anului: Meta, Microsoft, Amazon și Apple. Deși toate au raportat creșteri ale veniturilor, doar în cazul uneia din ele, Microsoft, rezultatele au reușit să împingă performanța acțiunii în teritoriu pozitiv de la începutul anului. Înainte de publicarea acestor rezultate, investitorii aveau semne de întrebare cu privire la cererea de legată de AI, dar și la impactul tarifelor vamale, spune Bogdan Maioreanu, analist la eToro.
Microsoft a risipit rapid aceste îngrijorări, înregistrând o creștere masivă de 35% a vânzărilor cloud-ului Azure, cu mult peste așteptările analiștilor de 30%, și demonstrând cât de bine monetizează inteligența artificială. Veniturile totale au crescut cu 13%, până la 70,1 miliarde de dolari, în timp ce profitul ajustat a fost de 3,46 dolari pe acțiune.
Cheltuielile de capital în primul trimestru din 2025 au crescut la 21,4 miliarde de dolari, mai puțin decât în trimestrul anterior – prima scădere trimestrială în doi ani – dar cheltuielile de capital prevăzute pentru întregul an rămân neschimbate. Este important de menționat că Microsoft se așteaptă la o ușoară creștere a marjelor operaționale de la an la an, în ciuda cheltuielilor masive, ceea ce întărește teza că Microsoft este o mașină de făcut bani, scrie analistul.
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026