Bursă. Bucur SA București cheamă acționarii să voteze plasarea unor lichidități de maximum 30 mil. lei în investiții și împrumuturi
Bucur SA București (simbol bursier BUCV), companie care are ca obiect de activitate comerțul cu produse alimentare, băuturi alcoolice, cafea, cât și închirierea de bunuri imobiliare, a completat ordinea de zi a adunării generale ordinare a acționarilor din 24-25 aprilie…
Bucur SA București (simbol bursier BUCV), companie care are ca obiect de activitate comerțul cu produse alimentare, băuturi alcoolice, cafea, cât și închirierea de bunuri imobiliare, a completat ordinea de zi a adunării generale ordinare a acționarilor din 24-25 aprilie cu „plasarea de lichidități în investiții financiare, împrumuturi obligatare și altele similare” în valoare de maxim 30 de milioane de lei, potrivit unui raport de la BVB.
„Lichiditățile plasate vor fi garantate obligatoriu cu ipoteca; lichiditățile plasate vor genera dobânzi de minimum 12% pe an; durata maximă pentru plasarea lichidităților va fi de 3 ani”, se arată în convocatorul publicat la Bursă.
În februarie, compania a schimbat un teren de 5.862 de metri pătrați cu 50 de apartamente și 66 de locuri de parcare de 3.784 de metri pătrați din portofoliul dezvoltatorului imobiliar Novum Business Invest. Imobilele schimbate se află în București, pe Bulevardul Timișoara.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026