Bursă. Bucur SA preia clădirea de birouri CSDA Siriului din zona Aviației. Oferta limitată menține interesul pentru activele existente
Compania Bucur SA a achiziționat societatea care deține clădirea de birouri CSDA Siriului, amplasată în zona Aviației din București, tranzacție intermediată de Adrian Călinescu, reprezentant al companiei de consultanță Esop Consulting. Imobilul a fost dezvoltat în 2013 de Primavera Development, cu sprijin financiar european, și a fost achiziționat în 2017 de familia Bălășescu, fondatorii companie…
Compania Bucur SA a achiziționat societatea care deține clădirea de birouri CSDA Siriului, amplasată în zona Aviației din București, tranzacție intermediată de Adrian Călinescu, reprezentant al companiei de consultanță Esop Consulting. Imobilul a fost dezvoltat în 2013 de Primavera Development, cu sprijin financiar european, și a fost achiziționat în 2017 de familia Bălășescu, fondatorii companiei Urgent Curier.
Compania Bucur SA București (BUCV) este controlată în proporție de 68% de Longshield Investment (fosta SIF Muntenia) și are ca obiect de activitate închirierea bunurilor imobiliare. Aceasta a mai cumpărat un teren de 1.000 de metri pătrați în sectorul 1 pentru 3 mil. euro în noiembrie 2024. Tranzacția prin care Bucur SA a preluat imobilul și societatea Centrul de Afaceri Nord S.R.L. viza un teren de 1.050 mp situat pe strada Siriului nr. 6-8 din Sectorul 1 al Capitalei, precum și clădirea aferentă, structurată pe subsol, parter, două etaje și mansardă, cu o suprafață construită la sol de 417 mp. Odată cu achiziția celor 500 de părți sociale, reprezentând întregul capital social al societății proprietare a imobilului, Bucur SA își consolidează poziția pe piața imobiliară, având control total asupra activului și a companiei care îl administrează.
CSDA Siriului are o suprafață construită de 5.000 mp și o suprafață închiriabilă de aproximativ 3.600 mp. Clădirea se află pe Strada Siriului, în apropierea stației de metrou Aurel Vlaicu, și dispune de 46 de locuri de parcare. Imobilul este certificat pentru eficiență energetică și oferă spații de birouri moderne, dispuse pe șase niveluri, fiind ocupat de chiriași din domenii diverse. Amplasarea într-o zonă aflată în plină dezvoltare rezidențială și comercială contribuie la atractivitatea pe termen lung a proprietății.Pe piața birourilor din Capitală, tranzacția vine într-un context particular. Conform datelor centralizate de Esop Consulting, în primul semestru din 2025 au fost închiriați circa 104.350 mp de birouri moderne în București. Din acest volum, 53% au fost tranzacții de (pre)închiriere și extindere, iar restul de 47% au vizat reînnoiri sau renegocieri de contracte. În aceeași perioadă, nu a fost livrat niciun proiect nou de birouri, ceea ce limitează oferta disponibilă.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026