Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Ce se mai aude de dividendul special al Petrom?

Cu o corecție pe 12 mai a acțiunilor Petrom (SNP) pe fondul datei ex-dividend, unii investitori vor acumula în portofoliu ca urmare a promisiunii celei mai mari companii din România de a mai distribui o rundă de dividende și în contextul în care taxa pe solidaritate a fost redusă substanțial la intervenția lui Iohannis.

Liviu Popescu · 11 mai 2023 · 2 min de citit

Cu o corecție pe 12 mai a acțiunilor Petrom (SNP) pe fondul datei ex-dividend, unii investitori vor acumula în portofoliu ca urmare a promisiunii celei mai mari companii din România de a mai distribui o rundă de dividende și în contextul în care taxa pe solidaritate a fost redusă substanțial la intervenția lui Iohannis.

Această taxă era luată în vizor de investi­tori întrucât diminua șansele de o distribuire specială de dividende, diferită față de cea din profitul net, însă modificările recente, prin diminuarea taxei de la 5-6 mld. lei la aproximativ 1,3 mld. lei, și posibila promulgare fără modificări, au readus Petrom pe agenda investito­rilor pe termen lung. Care sunt noutățile?

„Am anunțat că suntem de părere că bilanțul nostru este suficient de solid și că ar trebui să fim în măsură să plătim un dividend special la jumătatea acestui an, să anunțăm la jumătatea acestui an. Pe baza poziției noastre de numerar, mărimea acestui dividend special va depinde de trei lucruri. Numărul unu este Neptun, iar la jumătatea anului vom înțelege mai bine cursul și momentul legat de proiectul Neptun Deep“, spune Alina Popa, director fi­nanciar al Petrom, în teleconferința cu ana­liștii de după publi­carea rezultatelor financiare pe T1/2023.

Citește și