Bursă: Compania Bursa de Valori, operatorul pieței de capital din România, și-a dublat profitul net în primele nouă luni din 2023 la 22 mil. lei în timp ce veniturile au urcat cu 40% la 60 mil. lei pe fondul euforiei adusă de listarea Hidroelectrica. Expl
Bursa de Valori București (simbol bursier BVB), operatorul pieței de capital din România, companie cu o capitalizare de 555 mil. lei ale cărei acțiuni s-au dublat anul acesta, a raportat în primele nouă luni rezultate financiare cu mult îmbunătățite față…
Bursa de Valori București (simbol bursier BVB), operatorul pieței de capital din România, companie cu o capitalizare de 555 mil. lei ale cărei acțiuni s-au dublat anul acesta, a raportat în primele nouă luni rezultate financiare cu mult îmbunătățite față de aceeași perioadă din 2022 ca urmare a impactului direct din listarea Hidroelectrica și din efectul ulterior asupra activității de tranzacționare.
Astfel Bursa de Valori a raportat un profit net de 21,5 mil. lei la nivel consolidat, în creștere cu 101% față de primele nouă luni din 2022, în timp ce veniturile operaționale s-au majorat cu 40% la 60 mil. lei. La nivel de grup cheltuielile au fost de 40 mil. lei, plus 20%.
În trimestrul al treilea, veniturile operaționale la nivel de grup au fost de 34 mil. lei, față de 12 mil. lei în T3/2022, în timp ce profitul net a urcat de la 2 mil. lei la 18 mil. lei. Grupul BVB include operatorul BVB, Depozitarul Central, CCP.RO.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026