Bursa de la București a urcat cu aproape 9 mld. lei în capitalizare în ianuarie, lună în care trecuse la un moment dat în teritoriu negativ de la începutul anului
♦ Hidroelectrica, peste 40% din lichiditatea întregii piețe de acțiuni de pe segmentul principal ♦ BET, dinamică sub cea la nivel european, dar peste cea la nivel global ♦ Un singur indice local a înregistrat pierderi luna trecută Evaluarea cumulată a…
♦ Hidroelectrica, peste 40% din lichiditatea întregii piețe de acțiuni de pe segmentul principal ♦ BET, dinamică sub cea la nivel european, dar peste cea la nivel global ♦ Un singur indice local a înregistrat pierderi luna trecută
Evaluarea cumulată a companiilor listate la Bursa de Valori București a crescut cu 8,8 miliarde de lei în prima lună a anului, de la 309,1 miliarde la 317,9 miliarde de lei pe fondul unei aprecieri de 0,9% pe indicele de referință BET, arată calculele realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.
Benchmark-ul a înregistrat la un moment dat cinci maxime istorice consecutive, cel mai recent record fiind cel din 15 ianuarie, respectiv 15.803 puncte. Ulterior, piața a scăzut pe fondul deprecierilor înregistrate de Hidroelectrica (minus 9,5% între 16 și 23 ianuarie), venite ca urmare a unor rapoarte de analiză nefavorabile, redactate de giganți bancari americani precum Morgan Stanley și Citi, care au retrogradat acțiunile companiei de stat și au oferit prețuri-țintă în scădere.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026