Bursa de la București, la maxim istoric. Ce tranzacții au făcut investitorii?
Prin prisma evoluției indicelui principal BET, cel care reflectă dinamica celor mai tranzacționate 17 acțiuni, Bursa de la București a ajuns pe parcursul ședinței de tranzacționare de joi la maximul istoric de 12.164 de puncte în contextul unei creșteri de 0,52%.
Prin prisma evoluției indicelui principal BET, cel care reflectă dinamica celor mai tranzacționate 17 acțiuni, Bursa de la București a ajuns pe parcursul ședinței de tranzacționare de joi la maximul istoric de 12.164 de puncte în contextul unei creșteri de 0,52%.
Pe de altă parte, tranzacțiile realizate de investitori de la începutul acestui an și până pe 12 august 2021, atât cele de pe segmentul principal, cât și cele de pe AeRO, erau de circa 11,4 mld. lei, din care aproape jumătate pe segmentul principal de acțiuni, arată calculele realizate de ZF.
„O piață de capital puternică are impact pozitiv asupra economiei. Creșterea economică poate fi susținută și accelerată prin intermediul bursei“, spune Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori București.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026