Bursa de la București marchează al cincilea maxim istoric la rând. Transelectrica, la un maxim al ultimilor șapte ani. Aquila, o nouă evaluare record
Prima ligă bursieră de la București a început săptămâna cu un nou maxim istoric de 15.803 puncte, fiind al cincilea la rând pe care îl consemnează și a șasea ședință consecutivă de creșteri. Astfel, indicele BET are un avans de…
Prima ligă bursieră de la București a început săptămâna cu un nou maxim istoric de 15.803 puncte, fiind al cincilea la rând pe care îl consemnează și a șasea ședință consecutivă de creșteri. Astfel, indicele BET are un avans de 2,8% în prima jumătate din ianuarie și plus 3% în ultimele șase sesiuni, conform datelor agregate de ZF de la BVB.
Creșterea BET de 0,17% de luni a fost determinată în principal de avansul acțiunilor TeraPlast (2,6%), Transelectrica (1,3%), Purcari (1,2%), Transgaz (1,1%) și Fondul Proprietatea (0,6%). 11 acțiuni au fost pe plus, patru au rămas la aceleași prețuri din ședința anterioară, iar cinci au fost pe minus. Cea mai mare scădere a fost la Sphera Franchise Group (minus 1,1%).
Transelectrica a înregistrat un maxim al ultimilor șapte ani, de 32,1 lei pe acțiune, respectiv o evaluare de 2,36 mld. lei, Aquila Part Prod a fost la un maxim istoric de 1,05 lei pe unitate, adică o capitalizare de 1,26 mld. lei, consemnând opt zile de creștere la rând, în timp ce Purcari a ajuns la un maxim al ultimilor doi ani.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026
-
Finanțe personale. Românii au ajuns să aducă la bursă aproape cât fondurile Pilon II. Jumătate din bani au intrat în ETF-uriBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026