Bursă. De la șeful săpătorilor de puțuri și agent de pază pe conductele Conpet în anii ’90, Dorin Tudora a fost reconfirmat pentru un mandat de patru ani la cârma companiei cu 660 mil. lei capitalizare
Dorin Tudora, 49 de ani, cel care săptămâna trecută a primit un mandat de patru ani în funcția de CEO al transportatorului național de țiței Conpet Ploiești (simbol bursier COTE) și care între 2010 și 2012 a mai fost CEO al companiei cu 660 mil. lei capitalizare, a terminat liceul în 1992, a dat la facultate în 1996 și tot atunci și-a început cariera profesională, ca șef al unei echipei care săpa…
♦ În 2020 el a fost numit director general adjunct, iar la început de 2021 a venit ca CEO provizoriu, având de-a lungul timpului și alte funcții ♦ În 2010-2012 a fost chiar CEO al companiei de stat ♦ Fondurile de pensii private Pilon II, care investesc economiile de bătrânețe ale 8 milioane de salariați, au 3% din Conpet.
Dorin Tudora, 49 de ani, cel care săptămâna trecută a primit un mandat de patru ani în funcția de CEO al transportatorului național de țiței Conpet Ploiești (simbol bursier COTE) și care între 2010 și 2012 a mai fost CEO al companiei cu 660 mil. lei capitalizare, a terminat liceul în 1992, a dat la facultate în 1996 și tot atunci și-a început cariera profesională, ca șef al unei echipei care săpa puțuri de apă pentru Farom, unde a lucrat timp de patru luni.
Din noiembrie 1997 până în martie 1998 a coordonat pe teren lucrări de instalare de fibră optică pentru Romtelecom, iar două-trei luni mai târziu a plecat ca subinginer la SC Muntenia Filipești de Pădure, unde a stat un an. De la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică din cadrul Universității „Petrol și Gaze“ din Ploiești a devenit subinginer în 1998, iar în 2003, la 29 de ani, a ieșit inginer diplomat.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026