Bursa de Valori București ia o pauză după maxime istorice consecutive. Deocamdată, spun brokerii
Bursa de Valori București a luat o pauză după patru ședințe consecutive de creștere în care a câștigat 3,2% pe un nou maxim istoric, astfel că indicele principal BET s-a corectat miercuri cu 0,6% într-o ședință în care investitorii – puțini la număr după volume – au marcat din profiturile unor companii ajunse la maxime. Pe de altă parte, pe plan extern bursele au crescut.
♦ Miercuri s-au marcat din profituri, dar pe volume reduse.
Bursa de Valori București a luat o pauză după patru ședințe consecutive de creștere în care a câștigat 3,2% pe un nou maxim istoric, astfel că indicele principal BET s-a corectat miercuri cu 0,6% într-o ședință în care investitorii – puțini la număr după volume – au marcat din profiturile unor companii ajunse la maxime. Pe de altă parte, pe plan extern bursele au crescut.
Cu cea mai mare ofertă de răscumpărare de acțiuni din istoria Bursei de Valori în derulare – circa 1 mld. lei la Fondul Proprietatea (FP) la un preț superior celui din piață – și cu așteptări ca după încheierea acesteia banii să se întoarcă în acțiuni listate, investitorii de la București au început să acumuleze ușor în ultima perioadă pe volume la jumătate față de media anului.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026