Bursa de Valori București în primele opt luni din 2022: investitorii au realizat 1 milion de tranzacții cu o lichiditate medie de 92 milioane de lei
Circa 1 milion de tranzacții au realizat investitorii de la Bursa de Valori București în primele opt luni din 2022, adică au cumpărat și au vândut instrumente financiare al căror număr pe piața reglementată a crescut cu 42% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Circa 1 milion de tranzacții au realizat investitorii de la Bursa de Valori București în primele opt luni din 2022, adică au cumpărat și au vândut instrumente financiare al căror număr pe piața reglementată a crescut cu 42% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cea mai aglomerată lună ca număr de tranzacții a fost martie, respectiv 200.000 de tranzacții, în contextul în care prețurile scăzute pe fondul izbucnirii războiului din Ucraina i-a speriat pe unii investitori, dar pentru alții au fost oportunități.
Activitatea investițională a fost mai temperată în lunile de vară, iulie și august fiind singurele luni când numărul tranzacțiilor a fost sub pragul de 100.000, menționează BVB. „Observăm un interes crescut pentru piața de capital românească și investitorii, atât cei români, cât și cei internaționali, beneficiază de o diversificare sectorială fără precedent oferită de companiile listate”, spune Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București.
„ Desigur, asistăm la o temperare a ritmului de finanțare cauzată de o serie de riscuri ce influențează piețele globale și de un context regional complicat, însă chiar și într-un context internațional dificil piața de capital din România reușește să atingă noi repere și să performeze. Ne așteptăm ca volatilitatea să continue să-și facă simțită prezența în perioada următoare, iar acest lucru va aduce oportunitați atât pentru investitori, cât și pentru companii, și avem semnale că România este privită cu interes de companii din regiune care iau în calcul să se listeze la BVB.“
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026