Bursă. Dezvoltatorul imobiliar Impact a anunțat un profit net de 64 mil. lei în primele nouă luni din 2023, de peste patru ori mai mare comparativ cu perioada similară din 2022
MPACT Developer & Contractor (simbol bursier IMP), primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București, a raportat pentru primele nouă luni ale anului un profit net de 63,8 mil. lei, de peste patru ori mai mare față de rezultatul…
MPACT Developer & Contractor (simbol bursier IMP), primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București, a raportat pentru primele nouă luni ale anului un profit net de 63,8 mil. lei, de peste patru ori mai mare față de rezultatul net de 15 mil. lei din aceeași perioadă a anului 2022, potrivit datelor din raportul financiar trimestrial publicat la BVB.
În același timp, veniturile au scăzut cu 32% de la an la an, până la 106,9 mil. lei, EBITDA a crescut cu 165%, la 69 mil. lei, EBIT a urcat cu 178%, la 65,8 mil. lei, iar profitul brut a scăzut cu 42%, la 32,8 mil. lei. Compania a anunțat o marjă EBITDA de 65% în ianuarie-septembrie 2023, față de 17% în ianuarie septembrie 2022 și o marjă a rezultatului net de 60%, comparative cu 10% în anul precedent.
„Anul acesta, LUXURIA Residence a avut cea mai bună performanță dintre toate proiectele noastre, fiind un proiect matur, pe un segment de piață caracterizat de stabilitate, rezilient la factori externi precum creșterea dobânzilor la credite ipotecare sau modificări fiscale și legislative. Drept urmare, vânzările în acest ansamblu au avut o evoluție pozitivă de la un trimestru la altul, în trimestrul al treilea cunoscând o creștere de 17% comparativ cu trimestrul anterior. Pe lângă apetitul investitorilor pentru acest proiect, datorită randamentelor investiționale atrăgătoare și a potențialului mare de apreciere a valorii în timp, anul acesta am remarcat un interes tot mai crescut din partea end-userilor, în special pentru apartamentele cu 4 camere, ce reprezintă un procent de 17% din totalul vânzărilor proiectului în primele nouă luni. Toate semnalele indică o menținere a acestui trend și în perioada următoare”, spune Constantin Sebeșanu, CEO IMPACT Developer & Contractor.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026