Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Dezvoltatorul imobiliar One United Properties a înregistrat în T1 2025 o cifră de afaceri consolidată de 352 milioane de lei, în scădere cu 16%, și un profit net de 96,2 milioane de lei, în scădere cu 39%

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (BVB: ONE) a înregistrat în primul trimestru al anului 2025 o cifră de afaceri consolidată de 352 milioane de lei, în scădere cu 16%, și un profit net de 96,2 milioane de lei, în scădere…

Roxana Dumitru Rosu - Mediafax · 12 mai 2025 · 2 min de citit

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (BVB: ONE) a înregistrat în primul trimestru al anului 2025 o cifră de afaceri consolidată de 352 milioane de lei, în scădere cu 16%, și un profit net de 96,2 milioane de lei, în scădere cu 39%, potrivit raportului financiar publicat la BVB.

„Primul trimestru al anului 2025 a fost marcat de un context intern complex, cu incertitudini politice și o prudență accentuată la nivelul pieței. Chiar și în aceste condiții, am rămas concentrați pe implementarea planurilor de dezvoltare, am încheiat precontracte importante pentru vânzările rezidențiale și am continuat să gestionăm cu rigurozitate costurile și termenele de livrare. Deși cifra de afaceri este în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul absenței clasificării unor proprietăți de investiții, performanța înregistrată este pe deplin aliniată cu bugetul și așteptările noastre. Este important de menționat că atât segmentul rezidențial, cât și cel de birouri au menținut marje nete sănătoase, iar poziția noastră de numerar s-a îmbunătățit datorită încasărilor solide de la clienți. În contextul macroeconomic actual, această continuitate operațională și financiară transmite un mesaj clar de stabilitate și încredere către acționari, clienți și parteneri”, a declarat Victor Căpitanu, Co-CEO One United Properties.

Veniturile din segmentul rezidențial s-au ridicat la 309 milioane de lei în T1 2025, în creștere cu 1% față de aceeași perioadă a anului trecut. Venitul net din vânzarea de proprietăți rezidențiale a scăzut cu 5%, ajungând la 111,1 milioane de lei, ca urmare a faptului că majoritatea unităților au fost vândute în cadrul unor dezvoltări aflate în construcție, spre deosebire de cele finalizate, care generează marje mai ridicate. În consecință, marja netă s-a redus de la 38,2% în T1 2024 la 35,9% în T1 2025.

Citește și