Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Bursă: Elefant Online, cu obligațiuni de 17,5 mil. lei listate la Bursa de Valori București și în insolvență, și-a adâncit pierderile la 17,7 mil. lei în S1/2024 iar afacerile s-au redus de trei ori la 15,8 mil. lei. Nicio explicație pentru scăderi

Retailerul online Elefant, cu obligațiuni listate la Bursa de Valori București (ELF26) și care se tranzacționează la doar 2,19% din valoarea nominală în contextul în care companie a intrat în insolvență, a publicat marți contul de profit și pierdere aferent…

Liviu Popescu · 8 octombrie 2024 · 1 min de citit

Retailerul online Elefant, cu obligațiuni listate la Bursa de Valori București (ELF26) și care se tranzacționează la doar 2,19% din valoarea nominală în contextul în care companie a intrat în insolvență, a publicat marți contul de profit și pierdere aferent primului semestru din 2024.

Astfel compania – la care Millennium Gold Resources Limited are o deținere de 58,83%, a raportat afaceri de 15,8 mil. lei, față de 53 mil. lei în aceeași perioadă din 2023, în timp ce pierderile s-au adâncit la 17,7 mil. lei de la 11,2 mil. lei. În documentul publicat la bvb.ro nu se menționează cauzele scăderii. Datoriile de plată de până la un an sunt de 83 mil. lei și de 36 mil. lei sumele datorate cu scadența mai mare de 1 an.

După ce Elefant a anunțat în luna mai că Millennium Gold Resources Limited și Catalyst Romania SCA SICAR, au semnat un contract prin care își cesionează participațiile de 58,84% și de 9,62% din capitalul social, adică 44 de milioane de acțiuni, către Evolution Prest Systems, retailerul a anunțat în noiembrie că acționarii au renunțat la perfectarea tranzacției.

Citește și