Bursă. Frații Pavăl de la Dedeman, investiții de 1,75 miliarde de lei în acțiuni Electrica și Transelectrica
Frații Dragoș și Adrian Pavăl au intrat în acționariatul Electrica și Transelectrica în 2017 prin retailerul Dedeman, iar pachetele, trecute apoi pe holdingul familiei și majorate în 2020, valorează acum aproape 1,75 mld. lei, de peste patru ori mai mult decât în 2020.
Frații Dragoș și Adrian Pavăl au intrat în acționariatul Electrica și Transelectrica în 2017 prin retailerul Dedeman, iar pachetele, trecute apoi pe holdingul familiei și majorate în 2020, valorează acum aproape 1,75 mld. lei, de peste patru ori mai mult decât în 2020.
Prima mișcare a fost făcută la Transelectrica (TEL): pe 2 octombrie 2017, Dedeman raporta depășirea pragului de 5% din transportatorul național de energie, cu o deținere de 5,56%, evaluată la momentul respectiv la circa 117 milioane de lei.
O lună mai târziu, pe 1 noiembrie 2017, retailerul de bricolaj notifica și o participație de 5,77% din Electrica (EL), care valora atunci aproximativ 254 mil. lei.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026