Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Hidroelectrica semnează un contract de 190 de milioane de euro pentru retehnologizarea centralei Râul Mare Retezat, care va debloca 135 MW blocați din cauza limitărilor tehnice

Compania de stat Hidroelectrica (H2O) a semnat pe 21 mai contractul de retehnologizare a Centralei Hidroelectrice Râul Mare Retezat, un proiect strategic pentru modernizarea și eficientizarea capacităților de producție ale companiei, în valoare de 188,5 mil. euro. Procedura de achiziție…

Eduard Ivanovici · 21 mai 2026 · 2 min de citit

Compania de stat Hidroelectrica (H2O) a semnat pe 21 mai contractul de retehnologizare a Centralei Hidroelectrice Râul Mare Retezat, un proiect strategic pentru modernizarea și eficientizarea capacităților de producție ale companiei, în valoare de 188,5 mil. euro. Procedura de achiziție a fost inițiată prin publicarea documentației de atribuire în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) în data de 22 septembrie 2025, termenul-limită pentru depunerea ofertelor fiind 10 decembrie 2025. Valoarea contractului a fost estimată inițial la 193,3 mil. euro.

Conform unui raport de la BVB, în urma procesului de evaluare, contractul a fost atribuit asocierii formate din Andritz Hydro GmbH (asociat) și COBRA INSTALACIONES Y SERVICIOS S.A. (lider de asociere), împreună cu subcontractanții LAS PROM S.R.L., GD Mașini de Ridicat, Compania de Consultanță în Energie și Mediu S.A., Electric Total S.R.L., ARIS Engineering S.R.L. și Electromontaj Carpați S.A. Valoarea de atribuire este de 188,5 mil. euro. Raportul procedurii a fost aprobat în data de 28 aprilie 2026.

Deși centrala are o putere instalată de 335 MW încă de la punerea în funcțiune, aceasta a operat, din considerente tehnice, la aproximativ 200 MW, restricțiile fiind generate de limitările echipamentelor existente. Prin proiectul de retehnologizare vor fi recuperați și integrați în exploatare încă aproximativ 135 MW disponibili în mod real, ceea ce va contribui semnificativ la creșterea capacității de producție, la îmbunătățirea serviciilor de sistem furnizate SEN și la consolidarea securității energetice a României.

Citește și