Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Matej Rigelnik, președintele Comitetului Reprezentaților Fondului Proprietatea, a cumpărat 740.000 de acțiuni FP

În data de 19 ianuarie, Matej Rigelnik, care a preluat toamna trecută funcția de președinte al Comitetului Reprezentaților Fondului Proprietatea, a achiziționat 740.780 de acțiuni FP la un preț de 0,666 lei per unitate, deci în total circa 493.000 de lei, arată un raport publicat la Bursă.

Vali Pencu · 20 ianuarie 2026 · 1 min de citit

În data de 19 ianuarie, Matej Rigelnik, care a preluat toamna trecută funcția de președinte al Comitetului Reprezentaților Fondului Proprietatea, a achiziționat 740.780 de acțiuni FP la un preț de 0,666 lei per unitate, deci în total circa 493.000 de lei, arată un raport publicat la Bursă. Tot atunci, Andrei Octav Moise, membru al CR, a cumpărat 372.992 de titluri FP la un preț de 0,667 lei, operațiunea ajungând în acest caz la aproape 250.000 de lei. Matej Rigelnik, CEO al fondului sloven de investiții Equinox, a cumpărat inclusiv la finele anului trecut un număr de 360.000 de acțiuni FP pentru aproximativ 176.000 de lei. 

Achizițiile vin după ce Equinox a început în ultimele luni să își consolideze expunerea pe emitent, fondul intrând în vară în acționariat. Evaluat la peste 2 mld. lei, Fondul Proprietatea deține participații în companii strategice precum Aeroporturi București, Administrația Porturilor Maritime Constanța, Salrom și Alro Slatina (ALR).

Citește și