Bursă. MedLife promite că îngheață majorările de tarife până la sfârșitul anului: Piața nu mai poate absorbi noi creșteri după avansurile de 5-10% operate în primul trimestru
MedLife (M), furnizor de servicii medicale private, promite că nu va mai majora prețurile serviciilor medicale în 2026 după ce grupul a crescut tarifele la clinici cu 5%, la spitale cu 5-10% și la laboratoare cu 3% în primul trimestru. Conducerea companiei susține că puterea de cumpărare a pacienților nu permite noi ajustări într-un context în care consumul românesc scade continuu din octombrie 2…
MedLife (M), furnizor de servicii medicale private, promite că nu va mai majora prețurile serviciilor medicale în 2026 după ce grupul a crescut tarifele la clinici cu 5%, la spitale cu 5-10% și la laboratoare cu 3% în primul trimestru. Conducerea companiei susține că puterea de cumpărare a pacienților nu permite noi ajustări într-un context în care consumul românesc scade continuu din octombrie 2025.
„Răspunsul nostru este nu. Nu planificăm alte creșteri de prețuri, cel puțin în această etapă, deoarece nu credem că piața poate absorbi alte creșteri de prețuri în afara celor pe care le-am implementat deja în primul trimestru“, a spus directorul financiar Alina Irinoiu-Titu în cadrul teleconferinței cu investitorii din 29 mai.
Decizia vine în contextul în care cheltuielile consumatorilor au rămas comprimate în primele luni ale anului. „În România, consumul a început să scadă de la începutul lunii octombrie a anului trecut și a continuat această tendință până în prezent“, a explicat Irinoiu-Titu, adăugând că această dinamică se vede și în structura cererii pentru serviciile MedLife: pacienții au devenit mai selectivi în privința actelor medicale neurgente sau discreționare – consultații și proceduri care pot fi amânate când bugetele gospodăriilor sunt sub presiune.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026