Bursă. Nuclearelectrica anunță că Unitatea 2 de la Cernavodă va fi oprită mai mult decât se estimase, iar Unitatea 1 intră în revizie duminică
Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), unicul producător local de energie nucleară, a anunțat joi că repornirea Unității 2 a centralei nucleare de la Cernavodă va întârzia față de termenul inițial, după ce evaluările specialiștilor companiei au indicat că lucrările de remediere…
Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), unicul producător local de energie nucleară, a anunțat joi că repornirea Unității 2 a centralei nucleare de la Cernavodă va întârzia față de termenul inițial, după ce evaluările specialiștilor companiei au indicat că lucrările de remediere necesită o perioadă mai lungă.
Unitatea 2 s-a deconectat automat de la rețea în seara zilei de 4 mai, ca urmare a unei defecțiuni la un izolator aferent unui transformator de evacuare a puterii. Lucrările includ înlocuirea transformatorului cu unul de rezervă, operațiune care presupune izolarea, demontarea și relocarea celui defect, urmată de testări complexe ale noului echipament — verificări de etanșări, izolatori, rezistențe și calitate a uleiului — și, ulterior, montarea și testarea înainte de repunerea în funcțiune.
„Pe perioada efectuării lucrărilor de remediere și înlocuire a transformatorului cu cel de rezervă, reactorul Unității 2 este menținut în siguranță, în stare oprită, fără niciun impact asupra securității nucleare, personalului, populației și mediului înconjurător, în strictă conformitate cu procedurile aplicabile”, arată raportul curent transmis joi Bursei de Valori București și Autorității de Supraveghere Financiară.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026