Bursă. Obligațiunile Autonom Services de 30 mil. euro, listate ieri la Bursa de Valori
Autonom Services, cea mai mare companie românească independentă de pe piața soluțiilor de mobilitate, a listat pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București cea de-a treia emisiune de obligațiuni asociată cu obiective de sustenabilitate, în valoare totală de 30 mil. euro, conform unui comunicat.
Autonom Services, cea mai mare companie românească independentă de pe piața soluțiilor de mobilitate, a listat pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București cea de-a treia emisiune de obligațiuni asociată cu obiective de sustenabilitate, în valoare totală de 30 mil. euro, conform unui comunicat. Emisiunea cuprinde 300 de obligațiuni cu o valoare nominală de 100.000 de euro fiecare, care beneficiază de o dobândă fixă de 5,97% plătibilă anual și o maturitate stabilită pentru 7 iulie 2031.
Titlurile sunt obligațiuni corporative, negarantate și nesubordonate, la a căror ofertă de vânzare au subscris nouă investitori instituționali. Fondurile atrase vor fi utilizate pentru îndeplinirea obiectivelor de sustenabilitate incluse în strategia de dezvoltare a companiei.
„Autonom își confirmă poziția de pionier și model de bune practici la bursă în integrarea standardelor ESG. Este o companie antreprenorială care folosește recurent piața de capital ca motor de finanțare și ne bucurăm să avem la BVB emitenți care demonstrează că performanța financiară și responsabilitatea față de mediu și societate merg mână în mână. Faptul că oferta a fost suprasubscrisă arată interesul crescut al investitorilor pentru afaceri sustenabile“, spune Remus Vulpescu, CEO, Bursa de Valori București.
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto & Transporturi · 15 noiembrie 2026
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026