Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Paul Stiopei, nominalizat pentru funcția de director general adjunct al BRK Financial Group, recent părăsită de Răzvan Raț

BRK Financial Group (simbol bursier BRK), singurul broker de acțiuni listat pe piața de capital românească, și-a informat acționarii cu privire la nominalizarea lui Paul Stiopei pentru poziția de director general adjunct cu un mandat valabil între data autorizării de…

Eduard Ivanovici · 26 ianuarie 2024 · 1 min de citit

BRK Financial Group (simbol bursier BRK), singurul broker de acțiuni listat pe piața de capital românească, și-a informat acționarii cu privire la nominalizarea lui Paul Stiopei pentru poziția de director general adjunct cu un mandat valabil între data autorizării de către Autoritatea de Supraveghere Financiară și până la 6 decembrie 2025.

„Domnul Paul Stiopei are o experiență de peste 11 ani în piața de capital, iar din anul 2017 este șef serviciu tranzacționare la BRK Financial Group, unde coordonează operațiunile derulate în contul propriu, incluzând activitățile de market making și emitere de produse structurate”, scriu reprezentanții BRK.

Casa de brokeraj a anunțat în decembrie că Răzvan Raț își va înceta mandatul de CEO adjunct începând cu data de 25 ianuarie 2024. În vederea asigurării continuității activității și până la autorizarea noului director general adjunct, atribuțiile funcției sunt preluate de către CEO-ul Monica Ivan.

Citește și