Bursă. Pe 8 august, operatorul BVB raportează cele mai recente rezultate financiare. Urmează Conpet, Hidroelectrica și Aquila
Bursa de Valori București (BVB), operatorul pieței de capital din România și acționar majoritar la Contrapartea Centrală (CCP), este următoarea societate din prima ligă bursieră care își va publica rezultatele aferente primelor șase luni din an, raportul putând fi analizat începând de joi, 8 august.
Bursa de Valori București (BVB), operatorul pieței de capital din România și acționar majoritar la Contrapartea Centrală (CCP), este următoarea societate din prima ligă bursieră care își va publica rezultatele aferente primelor șase luni din an, raportul putând fi analizat începând de joi, 8 august.
Conform calendarelor financiare publicate pe site-ul bvb.ro, următorul emitent care va raporta la S1/2024 este transportatorul național de țiței Conpet Ploiești (COTE), pe 12 august, iar o zi mai târziu vine rândul producătorului de energie electrică verde Hidroelectrica (H2O), cea mai mare companie românească listată la BVB.
Tot atunci va raporta compania de distribuție și logistică Aquila Part Prod (AQ). În aceeași săptămână, pe 14 august, vor „ieși la tablă” operatorului telecom DIGI Communications (DIGI), producătorului și furnizorului de gaze naturale Romgaz (SNG), producătorului de energie nucleară Nuclearelectrica (SNN) și operatorului sistemului energetic național Transelectrica (TEL).
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Fermierii din est spun că sunt deficitari la capitolul cooperative. Matei Titianu, Agrorusava: „Dacă nu se implică în mediul asociativ, fermierul nu o să fie la masă, o să fie în meniu“Retail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026