Bursă. Producătorul de mobilă Elvila, cu Viorel Cataramă acționar majoritar, și-a adâncit pierderile la peste 4 mil. lei în primele șase luni din an. Afaceri cu 70% mai mici
Compania Elvila (simbol bursier ELV), controlată în proporție de 65% de omul de afaceri Viorel Cataramă, a înregistrat pierderi de 4,3 mil. lei în intervalul ianuarie-iunie 2025, după un rezultat net negativ de 2,9 mil. în aceeași perioadă de anul trecut, conform raportului financiar.
Compania Elvila (simbol bursier ELV), controlată în proporție de 65% de omul de afaceri Viorel Cataramă, a înregistrat pierderi de 4,3 mil. lei în intervalul ianuarie-iunie 2025, după un rezultat net negativ de 2,9 mil. în aceeași perioadă de anul trecut, conform raportului financiar.
Veniturile s-au redus cu 60,7%, ajungând astfel la 5,9 mil. lei, în vreme ce cheltuielile au coborât de la 8,8 mil. lei la 6,7 mil. lei. Cifra de afaceri a însumat 1,7 mil. lei, minus 70%.
În raportul semestrial nu există detalii privind evoluția indicatorilor financiari, compania menționând doar că în perioada analizată nu au existat cazuri în care emitentul să nu își fi respectat obligațiile financiare, nu au avut loc modificări ale drepturilor deținătorilor de valori mobiliare emise și nu s-au înregistrat tranzacții semnificative.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026