Bursă. Revenirea Raiffeisen Bank la Bursa de Valori București readuce brokerajul de retail în prim-plan, cu accent pe promovarea acțiunilor românești. Cristian Sporiș, vicepreședinte Raiffeisen, spune că banca vizează democratizarea accesului la piața de
Raiffeisen Bank revine în mod oficial în calitate de participant la sistemul de tranzacționare al Bursei de Valori București, marcând o reintrare pe segmentul de brokeraj prin care extinde accesul clienților persoane fizice și juridice la acțiunile și obligațiunile listate local, dar și la instrumente tranzacționate pe piețe internaționale. Revenirea are loc
♦ Revenirea Raiffeisen Bank ca broker poate funcționa ca un catalizator suplimentar pentru piața locală, mai ales dacă evoluția burselor internaționale va rămâne favorabilă ♦ „Dacă bursele globale evoluează pozitiv, cu siguranță că bursa locală va merge chiar și mai bine. În ceea ce privește discuțiile pe care le avem, bineînțeles că sunt companii care sunt interesate. Nu este o decizie ușoară să te listezi, această discuție de obicei durează“.
Raiffeisen Bank revine în mod oficial în calitate de participant la sistemul de tranzacționare al Bursei de Valori București, marcând o reintrare pe segmentul de brokeraj prin care extinde accesul clienților persoane fizice și juridice la acțiunile și obligațiunile listate local, dar și la instrumente tranzacționate pe piețe internaționale. Revenirea are loc
într-un moment în care piața de capital românească este semnificativ mai mare și mai lichidă decât în urmă cu câțiva ani, iar interesul pentru investiții este în creștere, mai ales în rândul investitorilor de retail.
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Codirlașu, CFA România: Cred că vor fi taxe mai mari anul viitor, pentru că dispar banii din PNRR. Soluția e fiscală, nu monetară, prin reducerea cheltuielilorBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026