Bursa românească stă pe loc pentru că este scumpă și birocratică
Listările statului nu vor aduce investițiile așteptate pe bursa de la București cât timp costurile și birocrația rămân ridicate.
Bursa românească este scumpă ca tranzacționare și birocratică din punctul de vedere al reglementării, acesta fiind unul dintre motivele pentru care pierde investitori, în special din afară, ceea ce ține în loc prețul acțiunilor și, implicit, valoarea companiilor.
„Accesul la piața de capital din România rămâne dificil. Conform unui studiu recent, deschiderea unui cont de tranzacționare în România poate dura până la șase luni, în timp ce în cele mai multe dintre țările dezvoltate din Europa Centrală și de Est durează doar câteva ore. În plus, piața românească de capital este una dintre cele mai scumpe din Europa Centrală și de Est, din cauza comisioanelor administrative și a celor de tranzacționare percepute atât de BVB, cât și de Autoritatea de Supraveghere Financiară“, a declarat Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri al SUA în România, prezent ieri la deschiderea ședinței de tranzacționare a BVB, cu ocazia împlinirii a trei ani de la listarea Fondului Proprietatea.
Declarația oficialului american pune degetul pe una dintre cele mai mari probleme ale pieței locale de capital, de care se plâng de ani de zile investitorii străini, dar și cei locali.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Fermierii din est spun că sunt deficitari la capitolul cooperative. Matei Titianu, Agrorusava: „Dacă nu se implică în mediul asociativ, fermierul nu o să fie la masă, o să fie în meniu“Retail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026