Bursă. Romgaz primește acordul acționarilor pentru o nouă emisiune de obligațiuni de până la 750 de milioane de euro, cu maturități între cinci și șapte ani
Acționarii companiei de stat Romgaz (SNG) au aprobat pe 20 octombrie lansarea unei noi emisiuni de obligațiuni corporative, de până la 750 milioane de euro, în cadrul programului internațional de finanțare EMTN (Euro Medium Term Notes). Mai exact, în cadrul…
Acționarii companiei de stat Romgaz (SNG) au aprobat pe 20 octombrie lansarea unei noi emisiuni de obligațiuni corporative, de până la 750 milioane de euro, în cadrul programului internațional de finanțare EMTN (Euro Medium Term Notes).
Mai exact, în cadrul adunării generale de astăzi s-a dat undă verde unei emisiuni „de obligațiuni cu o valoare între 500.000.000 EUR (sau echivalentul acestei sume în orice altă monedă) și până la 750.000.000 EUR inclusiv (sau echivalentul acestei sume în orice altă monedă), în funcție de nivelul subscrierilor efective și de nivelul cuponului, cu o maturitate între 5 și 7 ani”, conform unui raport de la BVB.
Prin acest mecanism, producătorul și furnizorul de gaze naturale își propune să atragă resurse pentru investiții, inclusiv proiectul Neptun Deep; titlurile ar urma să fie listate pe Bursele din Luxemburg și/sau București.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026